Mi-am dorit să scriu un roman sensibil la problematica de gen, așa cum sunt și eu. Am încercat să surprind modul în care femeile percep lumea, relațiile, modul în care se raportează la tot ce le înconjoară: ce este important pentru ele, ce pot face pentru a-și păstra seninătatea în fața vieții și pentru a supraviețui atunci când aceasta devine prea grea. Am disecat gândurile și trăirile unei femei, Ana, încercând să arăt cât de complexe și de vaste sunt acestea.
Am scris despre femei puternice, în ciuda vulnerabilității situațiilor în care se află. Ana, personajul principal, își construiește o lume a ei atunci când lumea exterioară devine de nesuportat, reușind să-și păstreze principiile și valorile între pereții ridicați din cărțile pe care le citește, traduce sau recenzează. Acești pereți, deși strâmți, o țin în picioare, demnă și stăpână pe lumea ei.
Scriind despre femei, am scris despre experiențe care sunt eminamente ale lor: lipsa de siguranță, hărțuirea de orice fel, violența. Am scris despre războiul mic dus de femei în spatele războiului mare dus de bărbați și despre umanitatea în formă feminină.
Dar am scris și despre bărbați. Despre bărbați minunați și despre brute, despre parteneri și despre despoți, despre prieteni și despre dușmani.
Sper că povestea pe care am creat-o te va atrage și va reuși să te poarte în fascinanta lume a emoției. Eu îți urez călătorie plăcută!
Mi-am dorit să scriu un roman ca o explorare subtilă și lucidă a relațiilor umane, a vulnerabilității și a căutării de sens în dragoste, prietenie și identitate, dar să abordez aceste aspecte în mod diferit față de romanul meu de debut. L-am scris la persoana a 3-a, urmărind mai întâi de la distanță cele trei personaje principale (Mara, Luca și Daniel) și apropiindu-mă de ele treptat, oferind cititorului posibilitatea de a le descoperi gradual.
Am urmărit să surprind nu doar dinamica emoțională dintre personaje, ci și momentele de tăcere, incertitudine sau ezitare – aspecte care deseori spun mai mult decât cuvintele. Am pornit de la ideea că avem cu toții o multitudine de idei preconcepute despre diferite aspecte ale vieții, inclusiv despre cum ar trebui să arate relațiile în general și iubirea în special. Avem așteptări și cu privire la ordinea în care ar trebui să se deruleze etapele unei relații: un el și o ea se întâlnesc, se iubesc, se căsătoresc, fac copii și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Dar acest scenariu se dovedește a fi departe de a se îndeplini întocmai în viața reală.
Obiectivul meu a fost să sondez tocmai acele situații în care relațiile nu se construiesc ca la carte. Am creat trei personaje principale, o tânără și doi tineri din București, aflate la vârste asemănătoare, dar în contexte de viață diferite. Ce-i unește totuși? Gradul mare de nemulțumire cu privire la modul în care se desfășoară propria existență. Sunt trei personaje care se simt neîmplinite și care totuși nu fac nimic esențial pentru a-și schimba viața.
„Aproape”-ul din titlu devine un laitmotiv: o apropiere care pare să nu se finalizeze niciodată complet, o tensiune între dorință și realitate, între nevoia de împlinire și inerție, între vindecare și regres, între curaj și frica de a acționa.
Cum și dacă cele trei personaje ajung să-și schimbe viața și ce anume îi unește în final, aflați citindu-le povestea!
În acest studiu, mi-am propus s realizez o analiză complexă a modului în care maternitatea a fost construită și transformată de-a lungul timpului, dintr-un fapt biologic într-un fenomen social, cultural și politic. Am investigat relația complexă dintre femei, stat și instituții, arătând cum politicile publice, legislația și ideologiile dominante au modelat statutul și reprezentările maternității. Am încercat să evidențiez mecanimele prin care maternitatea a fost folosită, de-a lungul istoriei, ca instrument de control social, dar și ca formă de afirmare identitară și politică. Am făcut acest lucru printr-o abordare interdisciplinară a subiectului studiului, îmbinând teoria feministă cu analiza istorică și sociologică
Un capitol semnificativ al studiului este dedicat României comuniste, unde maternitatea a fost „naționalizată” prin politici pronataliste și interdicții asupra avortului, pentru ca în perioada postcomunistă să devină teren de confruntare între valori tradiționale, nevoi economice și aspirații de egalitate. Am urmărit însă și percepțiile contemporane asupra maternității, pe baza unei cercetări empirice pe care am realizat-o în acest sens, surprinzând tensiunile dintre idealul social al „mamei perfecte” și realitățile cotidiene ale femeilor din România.
Cartea oferă o perspectivă critică asupra modului în care maternitatea reflectă dinamica puterii, a cetățeniei și a rolurilor de gen. Este o lucrare importantă pentru cei interesați de studii feministe, politici sociale și transformările culturale ale societății românești.